Mărimea contează

O poveste despre mărimea inelul potrivit

Oricât ți-ai dori să-și declare dragostea cu un inel care e, vorba cântecului, mare cât inima celui ce oferă, parcă n-ai așeza ceva nepotrivit pe inelar, nu?

Pentru că există măsură-n toate iar  dragostea e mai ușor de exprimat mai degrabă prin atenția la detalii și nu prin dimensiunea bijuteriei, suntem aici să-ți oferim sprijin în alegerea piesei perfecte pentru jumătatea ta. Indiferent de tipul bijuteriei asupra căruia te-ai oprit, dispunem de o gamă largă de produse adecvată tuturor gusturilor. Găsești pe pagina noastră propuneri de bijuterii din argint potrivite indiferent de ocazia cu care alegi să le oferi și dacă nu cunoști detalii legate de dimensiunea inelului potrivit, află un aspect important: fiecare comandă plasată pe luss.ro îți aduce din partea noastră, garantat și gratuit, un măsurător de inele. Să-ți povestim, pe larg, în ce sens te putem ajuta.

Conform tradiției, oferirea unui inel este un semn al oficializării relației într-un cuplu iar momentul este cel mai adesea pus la cale de cavaler, cu scopul precis de a-i cere domniței să-și petreacă eternitatea împreună. Ce-i drept, modernitatea vremii și a timpurilor pe care le trăim a răsturnat deseori balanța și s-au văzut și altfel de cazuri. Dar noi vom atinge astăzi varianta clasică, cea a cererii-surpriză, când băiatul plănuiește luni întregi momentul și caută inelul perfect ca să-i cristalizeze iubirea în ochii jumătății sale. Romantismul n-a murit, s-a reinventat însă o parte din gesturile clasice s-au păstrat în memoria colectivă și sunt aplicate și astăzi chiar dacă abordările s-au diversificat substanțial.

Din experiența noastră, atunci când decizia a fost luată asupra modelului și a bugetului în care dorește să se încadreze, prima problemă din lista viitorului logodnic este alegerea măsurii inelului. Pentru că vrei să fie deosebit, aparte, de nerefuzat și… de neschimbat. Deci mărimea aleasă e mai mult decât definitorie pentru succesul momentului. Prea mic, nu-i bine. Că nu va intra pe degetul potrivit. Prea mare, iarăși nu, că va aluneca ușor din locul ales și va constitui un motiv suplimentar de stres, să nu-l piardă. Trebuie să fie perfect. Dar cum, cum alegi inelul perfect ca dimensiune?

Mâinile fiecărei femei sunt diferite ca structură și deși două persoane pot fi foarte asemănătoare din punct de vedere fizic, nu recomandăm alegerea mărimii inelului după caracteristici similare pe care le estimați la o persoană apropiată destinatarei. Sora, prietena cea mai bună, colega de birou sau mama. Mărimea inelului purtat de o reprezentantă a sexului frumos poate fi influențată de osatura degetelor, tipul de piele, perioada lunii în care a fost efectuată măsurătoarea sau chiar și de mâna pe care urmează să fie așezat. Știați că sunt persoane care pot purta dimensiuni diferite de inel pentru același deget, în funcție de așezarea lui pe mâna stângă sau mâna dreaptă? Dacă inelul ales este unul precedat de o cerere în căsătorie, luați în calcul că acesta se poartă pe degetul inelar al mâinii stângi.

Măsurarea mărimii inelului prin intermediul unei pamblici, șnur

Atenție, vă puteți da de gol! Metodă folosită în special pentru aflarea mărimii proprii

Variantă potrivită doar dacă nu vreți neapărat să păstrați secretă intenția, măsurarea mărimii inelului presupune înfășurarea unei pamblici de hârtie sau a unui șnur în jurul inelarului și marcarea locului unde capetele acestora se intersectează, repetarea procedurii pentru a obține o valoare constantă în urma mediei măsurătorilor, măsurarea bucății de pamblică sau șnur în milimetrii și verificarea în tabelul cu mărimi pentru inele disponibil pe pagina noastră. Sigur că puteți face asta și când doarme dacă vă doriți elementul surpriză dar vă putem recomanda și o altă variantă.

Aflați mărimea inelului cu ajutorul unui alt inel

Atenție, se va masura diametrul interior!

Pentru varianta păstrată cu discreție ca un secret de stat, masurati marimea inelului prin un inel deja achizitionat. Varianta propusă implică doar puțină muncă de documentare. Vă sugerăm să căutați în cutia de bijuterii unul care i se potrivește dintre cele pe care le poartă de obicei, măsurați diametrul interior al inelului și verificați în tabelul de mărimi pentru inele disponibil pe pagina noastră care este valoarea potrivită pentru degetele persoanei iubite.

Cu scopul de a vă fi de ajutor, lăsăm pe aceeași pagină și opțiunile de a alege în funcție de o bijuterie pe care o posedă deja, comparând într-un tabel de mărimi dimensiunile pentru inele standardizate după dimensiunile USA, Pandora sau UK și ținând cont de diametru sau circumferința piesei comparate.

Încărcătura momentului și dorința de a nu fi prinși în fapt fix în plămădirea unei surprize de asemenea proporții pot crea situații amuzante și de aceea vă sfătuim să vă luați toate măsurile de precauție ca să puteți afla corect și sigur ce mărime poartă la inel aleasa inimii voastre. Găsiți clipa potrivită să măsurați fără grabă  și alegeți în consecință.

Desigur că puteți oferi un inel și fără să fie ACEL inel, dacă nu vă aflați într-o fază a relației care să marcheze în vreun fel nevoia oficializării ei. Ocaziile în care puteți alege această categorie de bijuterii pentru a o dărui cuiva drag sunt multiple, începând de la aniversare la onomastică și continuând cu sărbători legale și ocazii speciale. Fiind unul dintre cele mai versatile tipuri de accesorii oferite, inelul poate fi o expresie a admirației și pentru o prietenă bună deși, dacă ne întrebați pe noi, lasă loc interpretării și dacă nu există sentimente de natură amoroasă, vă putem sugera și alte variante de bijuterii disponibile pe site: cercei, brățări, coliere, cutii, casete și suporturi pentru bijuterii.

Livrăm rapid și sigur folosind serviciile de curierat expuse pe pagina noastră și vă stăm la dispoziție atât la nivel național cât și internațional, în condițiile menționate la capitolul „Livrare”.
Politicile de plată și opțiunile de retur sunt de asemenea extrem de prietenoase aș că vă invităm să alegeți cu sufletul modelul potrivit, de restul detaliilor tehnice necesare ne ocupăm noi. Cu drag.